Distanță: aprox. 18km

Peștera Poarta lui Ionele este locul în care ies la lumină apele ce se pierd în ponoarele și dolinele de pe valea oarbă dintre Iapa (Dealul Frumos) și cătunul Mununa. Această a fost dovedită de colorările cu fluoresceină făcute de speologii clujeni. Este aceeași apă ce trece prin Peștera-aven Ghețarul de sub Zgurăști care se găsește la 130 m distanță. Colorările cu fluoresceină făcute de Clubul Polaris în finalul activului din Zgurăști au apărut în Poarta lui Ionele după 24 de ore, confirmând legătura dintre ele, dar și viteza extrem de mică de curgere a apei datorată imenselor lacuri în care staționează. Apa saturată cu calcar dizolvat precipită pe distanța dintre peșteră și vărsarea în Ordincușa, 150 m mai jos, și formează frumoase cascade de travertin și gururi.

Intrarea în peșteră se face printr-un portal înalt de 22 m. După primii 10 m, coborând panta de grohotiș întâlnim izbucul sub peretele stâng activ tot timpul anului. La 50 m de la intrare, galeria peșterii cotește în unghi drept la stânga. Urmează o săritoare care se urcă ușor datorită aderenței podelei, în fapt un perete vechi de gur. Galeria e foarte înaltă, 32 m. Peștera își păstrează profilul având podeaua acoperită de pietriș sau bazine de tip gur. După 20 m apare un nou cot de 90° la stânga. În fundul galeriei se coboară spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zăpezii pe aici apare un puternic curent de apă care inundă întreaga podea a peșterii de la acest nivel.

Dacă la ultimul cot escaladăm marele dom de pe partea dreaptă, după 12 m ajungem în galeria superioară. Este mult mai strâmtă și urcă în trepte. Găsim și câteva formațiuni modeste, stalactite, stalagmite, scurgeri parietale.

Peștera este inundată o mare parte din an, după cum o dovedesc și pereții care au diferite culori în funcție de nivelul apei.